Ciclonul care face prăpăd în Europa ajunge și în România. Ce schimbări majore apar în următoarele zile

Ciclonul care face prăpăd în Europa ajunge și în România. Ce schimbări majore apar în următoarele zile
Publicat: 11/02/2020, 08:37
Actualizat: 11/02/2020, 10:22

Ciclonul care face prăpăd de mai multe zile în partea de nord a Europei, în special în Marea Britanie și Germania de nord, ajunge zilele viitoare și în România, spun meteorologii.

Ciclonul aduce schimbări în vremea de la noi din zilele următoare. După zăpadă și ger, urmează ploi puternice, dar nu în toată țara. Meteorologii anunţă temperaturi ridicate pentru zonele de sud-est, care vor atinge 12 grade Celsius în sud-estul ţării.

De marți, înnorările se extind, iar aria precipitaţiilor cuprinde treptat majoritatea regiunilor. Încălzirea se datorează unui val de aer cald mediteranean, dar România este lovită în paralel și de sisteme frontale ce vin dinspre Europa Centrală și care aduc precipitaţii.

Ploile vor fi mai extinse în vestul, centrul şi nord-vestul ţării, iar ulterior ajung și în restul teritoriului.

„Ceea ceeste mai ieşit din comun pentru iarna pe care o traversăm este faptul că mai tot timpul am avut influenţe dinspre Europa de Vest, dinspre Oceanul Atlantic, dinspre Marea Mediterană, foarte, foarte puţin dinspre Câmpia Rusă sau partea de nord a Europei, de acolo de unde ne vin nouă iarna masele de aer mai reci. Aş spune că mai degrabă acest lucru este mai ieşit din comun”, a explicat meteorologul Florinela Georgescu la Digi24.

Periferia furtunii Sabine ajunge în vestul României

Furtunile puternice din partea de nord a Europei au primit diverse nume: Sabine în Germania, Ciara în Marea Britanie și țările din Benelux.

Furtunile sunt generate de cicloane care se formează în Oceanul Atlantic sau în zona Islandei și vin către Europa. Ele primesc nume numai atunci când efectele lor pot să fie devastatoare.

Periferia acestei furtuni – Sabine, ne afectează pe noi în aceste zile. Precipitațiile sunt puternice zilele următoare în vest nord, centru, iar în rest, spre București, munții vor fi ca o barieră. În sudul și sud-estul țării vor fi averse trecătoare, nu vor aduce cantități mari de apă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai...
×